DVM, M.Sc., Dipl. ECVIM-CA - Medicină Internă
După absolvirea Facultății de Medicină Veterinară în 2010 la USAMVB Timișoara, actualmente cunoscută sub denumirea de Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I”, Daniela și-a continuat dezvoltarea profesională printr-un Masterat în „Epidemiologie și Igienă”, pe care l-a finalizat în 2012. Timp de patru ani a practicat medicina veterinară generală în România, dedicându-se îngrijirii animalelor de companie.
În 2016, dorind să își extindă orizonturile profesionale, a acceptat provocarea unui internship în medicina și chirurgia animalelor de companie la Institutul Veterinar din Novara, Italia. Angajamentul față de excelență i-a adus, în 2018, admiterea într-un program de rezidențiat în cadrul ECVIM-CA (European College of Veterinary Internal Medicine - Companion Animals), unde s-a specializat în medicină internă a animalelor de companie.
După finalizarea rezidențiatului, Daniela a obținut titlul de Diplomat al Colegiului European de Medicină Internă Veterinară, devenind astfel și membru al EBVS (European Board of Veterinary Specialisation).
În prezent, Daniela își desfășoară activitatea la un spital veterinar privat din Stockholm, Suedia, unde contribuie cu profesionalism și dedicare la bunăstarea animalelor.
În afara activității sale profesionale, Daniela este pasionată de călătorii fiind întotdeauna însoțită de Gloria, Setterul ei englezesc adoptat din România.