Medicină Internă – Dezvoltarea raționamentului clinic – Ciclul de învățare

  • 27-04-2024
  • Zet Diagnostic - Str. Avrig Nr. 8 București + Zoom
zi
:
hr
:
minut
:
secundă

INTRODUCERE

Acest curs este dedicat medicilor veterinari care doresc să își îmbunătățească raționamentul clinic și să își insușească o abordare sistematică a cazurilor de medicină internă la animalele de companie. Vom consulta împreună literatura de specialitate și abordări bazate pe dovezi științifice. Cursul își propune un nivel înalt de interacțiune, iar cursanții vor fi încurajați să-și împărtășească opiniile și modul de gândire. Dana va prezenta concepte teoretice, dar se va axa în principal pe aplicarea acestor concepte în mediul clinic. Este un mediu primitor, unde vom învăța unii de la alții, reflectând cum putem să excelăm în arta raționamentului clinic. Vom lucra în echipă și vom discuta cazuri clinice împreună.

Cursul se va desfășura în principal online, pe o durată de 4 luni începând la sfârșitul lunii Aprilie 2023. (cu pauză în lunile Iulie și August). Ne vom vedea și față în față de două ori.

Înainte de cursuri, vă vom sugera materiale de studiu (reading lists), incluzând lucrări științifice sau capitole din cărți relevante (aceste materiale for fi în limba engleză). Participanții vor fi încurajați să continue studiul și între sesiuni. sub îndrumarea Danei. Cursanții vor avea acces la un forum online (și un grup de Whatsapp), unde pot discuta cazuri și concepte clinice, împărtăși informații și resurse. Platforma va fi verificată de Dana cât de des posibil.

Obiective de invățare. Până la sfarșitul cursului, participanții ar trebui să fie confortabili să..

  1. Abordeze sistematic un caz de medicină internă.
  2. Interpreteze anamneza, semnele clinice și rezultatele testelor de diagnostic într-o manieră structurată și logică, și să realizeze conexiuni clinice.
  3. Formuleze o listă de probleme pentru pacienți, prioritizând și grupând probleme într-un mod structurat
  4. Identifice diagnosticele diferentiale bazate pe lista de probleme.
  5. Re-evalueze și modifice lista de probleme și diagnosticele diferențiale în funcție de evoluția cazului.
  6. Selecteze cel mai potrivit tratament pentru fiecare pacient.

Medicină Internă – Programă

Structura acestui program a fost re-evaluată luând în considerare feedback-ul primit de la grupul anterior. Este posibil ca unele date să fie schimbate în cazul unor evenimente neașteptate, mulțumim pentru înțelegere.

Cursul 1 – Introducere.  27 Aprilie 2024 – Fizic (8h)

  • Hai să ne cunoaștem!
    • Formatul cursului și prezentarea platformei de învățare online
    • Clarificarea obiectivelor de învățare
    • Raționamentul clinic și abordarea de caz – concepte generale și structură
      • Cum gandesc medicii?
      • Anamneză, examen clinic, listă de probleme, diagnostice diferențiale, tratament
    • Câteva exerciții de început
    • Q&A

Cursul 2 Interpretarea rezultatelor analizelor de sânge în context clinic, 11 Mai 2024, Ora 11:00 – Online (4h)

  • Cazuri de hematologie.
    • Cazuri de biochimie.
    • Q&A

Curs 3 – Endocrinologie partea întâi

  • Hipertiroidismul felin, 22 Mai 2024, Ora 20:00 – Online (2h)
    • Diabetul zaharat la câine și pisică, 23 Mai 2024, Ora 20:00 – Online (2h)
    • Q&A

Curs 4 – Endocrinologie partea a doua. 8 Iunie 2024, Ora 11:00, Online (4h)

  • Hiperadrenocorticism,
    • Hipoadrenocorticism,
    • Q&A la sfârșitul fiecărei ședințe

Curs 5 – Boala renală cronică

  • Diagnosticul BRC – 19 Iunie 2024, Ora 20:00 – Online (2h)
    • Tratamentul BRC – 20 Iunie 2024, Ora 20:00 – Online (2h)
    • Q&A la sfârșitul fiecărei ședințe

Curs 6 – Afecțiuni gastrointestinale. 1 Septembrie 2024, Ora 11:00, Online (4h)

  • Abordarea pacientului care vomită.
    • Abordarea pacientului cu diaree.
    • Q&A

Curs 7 – Afecțiuni hematologice

  • Abordarea pacientului cu anemie, 11 Septembrie 2024, Ora 20:00 – Online (2h)
    • Abordarea pacientului cu trombocitopenie, 12 Septembrie 2024, Ora 20:00 – Online (2h)
    • Q&A la sfârșitul fiecărei ședințe

Workshop – Dry lab. Fizic, 28 Septembrie 2024 (8h)

  • Prezentări realizate de participanți
    • Cazuri mai complexe.
    • Q&A și discuție finală

EXAMEN ONLINE FINAL

Schedule:

11:00 - 14:00 Zoom

Curs 1

Dr. Dana Grigore Dr. Dana Grigore

Organizator:

VetAkademos

Social :
  • Oră : 10:00 - 17:00 (Europe/Bucharest)
  • Dată limită pentru înregistrare : 27-04-2024 12:00

Cumpără bilet

Medicină Internă 2024
7.000,00 lei
0 lei
0.00
0 lei

Evenimente asemănătoare